2 Petru 3:10-12: “Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea cerurile vor trece cu troznet, trupurile ceresti se vor topi de mare căldură, si pământul, cu tot ce este pe el va arde. Deci fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă si evlavioasă, asteptând si grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri, si trupurile ceresti se vor topi de căldura focului?”
Este oare această proorocie suficient de motivatoare si vrednică de crezare pentru noi, trăitori în anul 2010? Pentru că este cuvântul sfânt al Dumnezeului, care împlineste tot ce a rostit în relaţia Sa cu oamenii care aleg să păzească cuvintele Lui , merită să cred. Si pentru că, privind în urmă peste ani, văd promisiunile împlinite ale Dumnezeului care a scris si scrie istoria vieţii mele, o istorie deloc generală, ci una care se scrie si se implineste prin împletirea relaţiei mele cu El - este o dată în plus motivaţia mea personală să cred.

Străbătând cartea Apocalipsa, pe lânga multe evenimente ce pot să pară, la prima vedere, abstracte si mult prea ascunse capacităţii de întelegere a unui om de rând, repetitivitatea expresiei “cel ce va birui” mă îndeamnă să trag concluzia că această carte este, de fapt, o înmanunchere a promisiunilor pentru biruitori. Biruitori??? Dar logica umană îmi spune că acest cuvânt apare acolo unde este la mijloc vorba despre o confruntare. Există, oare, în viaţa mea confruntare pentru ca să pot fi definit ca fiind biruitor? Dar eu am ales să fiu într-o relaţie cu Dumnezeu, relaţie care este pasnică prin definitie! Iluzie….
Odată cu intrarea în lume a păcatului Dumnezeu însusi previzionează existenţa vrăjmăsiei ca dominantă a existenţei omului pe pământ (Gen. 3:15). Această vrăjmăsie este indusă de lupta de fiecare minut sau secunda a existenţei noastre terestre, între alegerile guvernate de Duhul lui Dumnezeu sau duhul lumii - căci cele două lumi ne vor cu gelozie pentru ele. Constientizarea acestei lupte este esenţa întelegerii relaţiei noastre cu Dumnezeu, iar dragostea acestui Dumnezeu se revelează prin capacitatea Sa de a sacrifica de dragul meu suprema iubire pentru unicul Său Fiu: Isus Hristos si prin asistenţa promisă prin Duhul Sfânt. Deci, văd cum Dumnezeu Atoatecreator a pus în slujba vieţii mele tot ce avea mai de preţ. Oare eu ce sacrific atâta vreme cât, văd bine, nimic în lumea asta nu-mi aparţine, căci asa cum Iov spunea odinioară “gol am iesit din pântecele mamei mele si gol mă voi întoarce în mormânt”. Dacă îmi dau seama si constientizez aceste lucruri, cum trebuie să mă raportez în relaţia mea la Dumnezeu care îmi permite să mă folosesc de toate binecuvântările ce vin din mana Sa, dar ca si cum as înţelege în totalitate sursa din care ele izvorăsc??!! E luptă fraţilor, e luptă acerba în vieţile noastre si pentru vietile noastre!
Cât timp mai este încă o redută de câstigat în vieţile noastre, cei doi stăpânitori o vor revendica. Tăcerea este doar finalul luptei! Deci, nu uitaţi promisiunea din
Apocalipsa 3:21: “Celui ce va birui îi voi da să stea cu Mine pe scaunul Meu de Domnie, după cum si eu am biruit si M-am asezat cu Tatăl Meu pe scaunul Său de domnie.”
Dumnezeu să ne dea înţelepciune pentru alegerile cu adevărat preţioase!

“Istoria arată că aceia dintre crestini care au
contribuit mai mult la bunăstarea acestei lumi sunt
tocmai cei care au Ńinut mai mult la cealaltă.”
(C.S. Lewis)