Tabăra pentru clasele IX-X , Râşnov, 2010 “Forţele Speciale”
Miercuri, 08 Septembrie 2010 09:53

   Am numit tabăra claselor a IX-a si a X-a din anul acesta „Forţele Speciale”. “Un titlu complet nepotrivit” - ar spune unii, “bombastic” - ar spune alţii, “prea bărbătesc si prea pentru băieţi” - ar spune altele. Ciudăţenia s-ar amplifica de îndată ce s-ar cunoaste caracterului acestei tabere: o tabără de formare si echipare spirituală. Ei bine, se face lumină atunci când aruncăm o privire în scrierile lui Pavel, dar în special în epistola sa către Efeseni (6:10-17), unde apostolul ne vorbeste despre necesitatea înarmării credinciosilor sau a echipării lor duhovnicesti. Biserica lui Hristos este, în sine, o veritabilă armată, o ostire, o trupă de elită care are de luptat împotriva demonilor, a forţelor întunericului si a influenţelor malefice, împotriva lui Satan însusi. O trupă de elită, de forţe speciale, care are menirea de a se salva pe sine si pe cât mai mulţi oameni de sub puterea celui rău. Pentru ca lucrul acesta să devină posibil credinciosul trebuie să ia toată armura lui Dumnezeu ca să poată birui în ziua cea rea, trebuie să fie bine echipat si bine antrenat.
   Astfel, ne-am propus ca în cele sase zile de tabără să aprofundăm valenţele acestei metafore a soldatului, a luptătorului, mai pe îndelete, în căutarea de foloase duhovnicesti.
  Ce strategie de lucru am adoptat? Am încercat să ne antrenăm în părtăsie comună cu Domnul, în fiecare dimineaţă si seară, ne-am străduit să avem un timp zilnic de părtăsie personală, am purtat discuţii zilnice pe grupe, privitoare la fiecare element de armură si am ascultat zilnic câte un mesaj motivator ancorat în Scripturi.

Ne-am străduit, deci, să transformăm timpul petrecut în tabără într-un veritabil antrenament spiritual.
   Binenţeles că am avut parte si de mici „permisii” în programul nostru, permisii ce ne-au oferit un prilej de “orientare” în zona respectivă a Munţilor Bucegi si cunoaşterea Domnului în natură. Am escaladat Vârful Omul si am învăţat multe despre om si despre viaţă. Am învăţat că pentru a reusi în lupta spirituală trebuie să ai un obiectiv bine definit, trebuie să fii gata să faci sacrificii si să depui eforturi, trebuie să ai o atitudine pozitivă si să nu cedezi orice ar fi. În cuvinte mai scurte, această tabără a reprezentat o încercare a noastră de a ne apropia mai mult de Dumnezeu, de a căuta mai mult Faţa Lui si se poate afirma cu certitudine că El nu a rămas indiferent faţă de un astfel de demers.

 

Your are currently browsing this site with Internet Explorer 6 (IE6).

Your current web browser must be updated to version 7 of Internet Explorer (IE7) to take advantage of all of template's capabilities.

Why should I upgrade to Internet Explorer 7? Microsoft has redesigned Internet Explorer from the ground up, with better security, new capabilities, and a whole new interface. Many changes resulted from the feedback of millions of users who tested prerelease versions of the new browser. The most compelling reason to upgrade is the improved security. The Internet of today is not the Internet of five years ago. There are dangers that simply didn't exist back in 2001, when Internet Explorer 6 was released to the world. Internet Explorer 7 makes surfing the web fundamentally safer by offering greater protection against viruses, spyware, and other online risks.

Get free downloads for Internet Explorer 7, including recommended updates as they become available. To download Internet Explorer 7 in the language of your choice, please visit the Internet Explorer 7 worldwide page.