Citind cronicile împăraților lui Iuda, am ajuns la un verset care m-a pus pe gânduri. 2 Cronici, capitolul 25, începe cu istoria împăratului Amația. Versetul 2 spune așa: “El a făcut ce este bine înaintea Domnului, dar cu o inimă care nu era în totul dată Lui.” Ce trist! M-am gândit la viața fiecărui om și, în primul rând, la a mea și m-am întrebat: “Oare pot ca în viața mea să fac ce este bine înaintea Domnului și totuși inima mea să nu fie în totul dată Lui? Care ar fi finalul unei astfel de vieți? Mi-aș mai putea petrece veșnicia cu Domnul meu sau mi-aș primi “răsplata” pentru că am avut o inimă ce nu era în totul dată Lui?”
Sfârșitul vieții lui Amația nu e deloc fericit: el a murit ucis datorită faptului că s-a abătut de la căile Domnul.

Dumnezeu dorește ca inimile noastre să fie cu totul predate Lui. El poate lua o inimă zdrobită şi plină de durere și să o transforme într-o inimă nouă, curată și plină de prezența Lui. El a dat totul pentru noi, nu jumătate sau aproape tot, ci tot și singurul lucru pe care putem să I-l oferim este viața noastră, inima noastră, nu 50%, nu 99%, ci 100%. Este un lucru greu, deoarece atât de ușor în viața noastră pot interveni lucruri ce pot să fure puțin câte puțin din ea, transformând acea inimă nouă și predată Domnului într-o inimă împărțită, în care Domnul nu poate să domnească pe deplin.
Mă rog Domnului ca fiecare dintre noi să îm-plinim cea mai mare poruncă, să-L iubim pe Domnul Dumnezeu cu toată inima, cu tot sufletul și cu tot cugetul. Să ne dorim lucrul acesta în viețile noastre pentru ca la final să se poată spune despre noi că am făcut ce este bine înaintea Domnului cu o inimă care era în totul dată Lui.
Domnul să ne ajute!