Mai sunt puține zile din deja îmbătrânitul 2010. Precum ultimele zile din viața unui moribund, și acestea trec mult prea repede. Struniți și mânați de neînduplecatele pregătiri de sărbători, nu avem timpul necesar să stăm „la patul” anului care se stinge și nici să-i pregătim o înmormântare decentă. Totuși, cu anul 2010, depozitarul atâtor bucurii sau întristări, biruințe sau eșecuri, nu o să ne mai întâlnim niciodată, este o despărțire definitivă. Plecarea lui este însă o filă din istoria trecerii, a plecării noastre, încă o întoarcere a clepsidrei ce ne amintește de ultima întoarcere... În fața trecerii noastre avem responsabilitatea de a ne opri și de a cerceta „urma pașilor noștri în vale”, pentru că fiecare an ce trece ne apropie de ziua în care vom sta față în față cu Făcătorul nostru. Fiecare final de an ne apropie de Judecata Finală, în care Dumnezeu ne va cere socoteală de felul în care am administrat timpul ce ni l-a oferit, de felul în care am trăit vreme de-atâtea întoarceri ale clepsidrei.