Se întâmpla în contextul morţii lui Lazăr. Cu scopul de a-l învia, Isus se pregătea să meargă în Iudeea, teritoriu nu prea primitor faţă de “Împăratul Iudeilor”. Cu toţii simţeau iminenţa împroşcării cu pietre şi înainte ca Isus şi ucenicii să pornească într-acolo, Toma îşi evidenţiază convingerile printr-o exclamaţie emoţionantă: “Atunci Toma, căruia i se zicea Didimus, le-a zis celorlalţi ucenici: Să mergem şi noi să murim împreună cu El!” Ioan 11:16 NTR

Se întâmpla în contextul morţii şi învierii lui Isus, pe care    nu-L mai văzuse de câteva zile, iar în ultimul tablou cu El, întipărit în minte, Învăţătorul lui era bătut, scuipat şi înţepenit pe o bucată de lemn. Prins între frământări, întrebări şi îndoieli Toma aude vestea că Isus a înviat şi exclamaţia lui de această dată ne este foarte bine cunoscută: “Dacă nu văd semnul cuielor în mâinile Lui, dacă nu pun degetul meu în semnul cuielor şi dacă nu pun mâna mea în coasta Lui, nu voi crede!” Ioan 20:25 NTR

Atât în vremea în care Isus umbla într-o pereche de sandale pe pământ, cât şi acum, portretul unui ucenic rămâne acelaşi. Traversăm momente de credinţă profundă, de adorare, momente în care ne considerăm propria viaţă ca fiind o frunză pe care ne dorim ca Isus să calce în drumul spre împlinirea voii Lui şi avem momente când totul doare, când acelaşi plan al Lui care altă dată reprezenta motivul exaltării noastre, ne face să oftăm, ne lasă dezamăgiţi şi cu gust de pelin. Străbatem momente când în mintea noastră totul pare atât de clar, iar în alte momente simţim cum ne pierdem încet busola.

Probabil ţi-ar plăcea mai mult să te identifici cu Ioan, sprijinindu-se mereu de pieptul lui Isus şi subliniind că este ucenicul pe care Învăţătorul îl iubeşte, sau cu Petru păşind învingător pe apă şi primind datoria de a-I creşte mieluşeii. Poate că Toma nu ar fi prima ta alegere la titlul de ucenic-model, dar cumva, în momentul cel mai triumfător al credinţei sau în mijlocul celor mai degresive frământări, eşti Toma.

Rosteşti şi tu şoptind sau plin de putere “Domnul meu şi Dumnezeul meu!”