| Din tainele Crucii |
| Vineri, 16 Septembrie 2011 00:00 |
|
Majoritatea creştinilor ce urmează credinţa ortodoxă sau greco-catolică au sărbătorit în această săptămână Înălţarea Sfintei Cruci. Totuşi, inevitabil se ridică o întrebare: putem noi înţelege plenar ce a însemnat momentul răstignirii? Răspunsul cel mai simplu, şi poate singurul corect ar fi: categoric, nu. Eu cred însă, că Dumnezeu doreşte ca acest moment să devină definitoriu pentru vieţile noastre, fiind astfel necesară o oarecare încercare de a pricepe măreţia crucii. Pentru noi, crucea este dovada de netăgăduit a dragostei lui Dumnezeu. Este locul unde mânia divină a fost satisfăcută, momentul în care reconcilierea omului cu Dumnezeu a putut deveni o realitate. Părtăşia reală, acea intimitate simplă bazată pe iubire şi recunoştinţă dintre omenire şi divin şi-a găsit începuturile atunci. Mai mult, datorită faptului că noi am fost robi ai păcatului, a fost nevoie de răscumpărare. Această imagine este folosită de Scriptură, deoarece modelează în termeni comuni lucrarea ispăşitoare a Domnului Isus. Totuşi acest preţ nu a fost plătit lui Satan sau păcatului pentru că aceştia nu pot pretinde asemenea plăţi. În plus, nu “sfinţenia” Diavolului a fost ofensată de păcat, ci jertfa lui Cristos a avut ca scop principal acea reconciliere între om şi Dumnezeu. Este evident astfel că acest model nu este perfect şi nu îşi găseşte în toate detaliile lui analogii în lucrarea ispăşitoare a Domnului Isus Cristos. De câte ori însă, uităm că împăcarea noastră cu cerul la costat pe Dumnezeu totul?... Ne facem prea adesea vinovaţi de banalizarea jertfei lui Isus, crezând că harul arătat nu e costisitor. Dacă noi primim azi binecuvântări din partea Tatălui, este datorită faptului că Isus a primit blestemul. Cum să nu fim smeriţi şi copleşiţi de această lucrare măreaţă? |
Dragii noștri, în aceste zile de primăvară biserica noastră este greu incercată, în data de 2 mai BARZ CRISTIAN in vârstă de 30 de ani a trecut la Domnul. Departamentul " Poți trăi altfel" suferă în urma acestei pierderi, și biserica impreuna cu ei. Credem că, Cristi a fost o mărturie puternică pentru familia lui, pentru biserică și pentru societate. Scumpă este înaintea Domnului moartea celor iubiți de El. (Ps.116:15) |
PROGRAMUL SERVICIILOR PUBLICE
MARŢI 19:00 RUGĂCIUNE
JOI 18:00 SERVICIU DIVIN
DUMINICĂ 9:30 & 18:00 SERVICIU DIVIN
Your are currently browsing this site with Internet Explorer 6 (IE6).
Your current web browser must be updated to version 7 of Internet Explorer (IE7) to take advantage of all of template's capabilities.
Why should I upgrade to Internet Explorer 7? Microsoft has redesigned Internet Explorer from the ground up, with better security, new capabilities, and a whole new interface. Many changes resulted from the feedback of millions of users who tested prerelease versions of the new browser. The most compelling reason to upgrade is the improved security. The Internet of today is not the Internet of five years ago. There are dangers that simply didn't exist back in 2001, when Internet Explorer 6 was released to the world. Internet Explorer 7 makes surfing the web fundamentally safer by offering greater protection against viruses, spyware, and other online risks.Get free downloads for Internet Explorer 7, including recommended updates as they become available. To download Internet Explorer 7 in the language of your choice, please visit the Internet Explorer 7 worldwide page.



