Îndemnul acesta este adresat întregii biserici, nu doar unei elite (Efes.1:1). Cu toate că Dumnezeu este Acela care revarsă Duhul Său peste copiii Lui, responsabilitatea de a fi plini de Duh revine fiecăruia dintre noi.

Noi n-avem de “luptat împotriva cărnii și a sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor,  împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac” (Efes.5:12). Poate că dacă am avea de luptat împotriva oamenilor am avea vreo șansă, dar luptând împotriva unor astfel de vrășmași, nu avem nici o șansă singuri. Din această cauză, atunci “când ați crezut în El, ați fost pecetluiți cu Duhul Sfânt” (Efes.1:13). 

Doar în felul acesta putem ieși biruitori din luptele pe care le avem de dus, doar așa vom putea să fim tari. Pavel se ruga pentru efeseni ca Dumnezeu să facă “să vă întăriți în putere, prin DuhulLui, în omul din lăuntru” (Efes.3:16). Dumnezeu ne-a dat Duhul Său și ne întărește prin El. Dumnezeu Și-a făcut și Își face partea.

Rămâne însă partea noastră de făcut. Noi trebuie să ne trăim viața în așa fel încât “să nu întristăm pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu” (Efes.4:30), trebuie să trăim în așa fel încât să fim tot timpul “plini de Duh” (Efes.5:18), nu bazându-ne pe experiențe trecute, sau punctuale din viața noastră. Plinătatea Duhului trebuie să fie o constanţă. “Luați sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu. Faceți în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni și cereri” (Efes.5:17,18). Nu e ușor să fii tot timpul plin de Duh – asta implică sacrificii și disciplină, implică un mod de viață. E mult mai ușor să te complaci într-o goliciune lăuntrică.

Multe din lipsurile noastre se datorează goliciunii din noi. Asemănarea noastră cu Hristos, trăirea noastră pentru El în sfințenie, slujirea noastră, relațiile noastre, activităţile noastre zilnice, toate au nevoie de o plinătate a Duhului în viața noastră. Fiți plini de Duh!